Acest articol în limba: Franceză
FESTIVALUL „DIN DRAGOSTE PENTRU FRUMOS”
2013 – EDIȚIA a III-a
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părintelui Mitropolit Iosif, Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a organizat în perioada 16-21 mai 2013, la Paris, cea de-a treia ediţie a festivalului „Din dragoste pentru Frumos”.
Festivalul Din dragoste pentru Frumos are drept scop principal să aducă în atenţia publicului iubitor de frumos creaţii artistice impregnate de o căutare asiduă a divinului. Prin dezbaterile organizate în jurul acestora, festivalul tentează o înţelegere a modului în care omul, căutând vecinătatea absolutului, îşi sublimează formele de manifestare şi de expresie.
Frumosul – ca ecou al frumuseţii dumnezeieşti şi ca rod al unor experienţe de creaţie ce iterează, conştient sau nu, actul creator divin – este reperul principal de structurare a discursului propus de festival. În acest sens, Din dragoste pentru Frumos accentuează şi scoate în evidenţă vocaţia artei din toate timpurile, anume aceea de a facilita comunicarea cu sfera mai înaltă, invizibilă, a realului, de a conduce spre esenţa lumii şi a lucrurilor. Iar vocaţiei de creator a artistului este corelată cea de căutător, căci de la poeticile antice ce reclamau un rol cathartic artei până la estetica modernă a artei răzbate ideea creației ca rod al unei experiențe personale complexe asumate de artist, fără de care travaliul tehnic, oricât de meticulos, nu poate înălța spiritul receptorului la o realitate mai cuprinzătoare decît cea vizibilă. Acest proces de creație are el însuși virtuțile unei experiențe spirituale, creaţia fiind de cele mai multe ori expresia unei trăiri ajunse în punctul culminant.
Desigur, în arta modernă căutările artistice iau deseori forma unor interogaţii anxioase în faţa propriei persoane, a celorlalţi, a lumii, iar aspiraţiile exprimate coboară în domeniul imediatului. Nemaifiind părtaş creaţiei divine, actul creator se mulţumeşte să fie doar creativ. Şi totuşi, absolutul rămâne un reper, fie el şi degradat, denaturat, contestat sau negat. Festivalul nostru încearcă să dea pondere absolutului în artă, punând în evidenţă sensul de experiență spirituală al căutărilor artistice ce au marcat deopotrivă pe creatori şi operele lor, decantându-le amândurora o parte din zgura obiectualului, făcând ca în operă să răzbată sensuri de dincolo de autorul ei. Urmând ideea dostoievskiană conform căreia „frumosul va salva lumea”, încercăm ilustrarea complementarităţii revelatorii a creaţiilor propuse de diversele arte, unde fie prin sunete, prin imagini sau prin cuvinte răzbat ecouri metafizice în frumuseţea pe care acestea o transmit. Dincolo de grilele estetice ce pot confirma emoții artistice și decela mesaje culturale, receptarea acestor ecouri reclamă un efort de ascuţire a sensibilităţii până la a deveni organ de cunoaştere ce ne poate conduce la Dumnezeu, Creatorul şi Izvorul frumuseţii. Iar festivalul aspiră să–şi însoţească participanţii pe acest traseu, finalmente el însuşi de natură spirituală.